Cine este soția lui Daniel Funeriu. Cu ce se ocupă Sandra Denise Grasser

Daniel Funeriu Eu vreau să-l înving pe domnul Georgescu în alegeri libere .jpg

Iată cine este soția lui Daniel Funeriu, unul dintre cei 11 candidați la alegerile prezidențiale din mai 2025. Fostul ministru al Educației a povestit pe blogul personal cum și-a întâlnit soția, Sandra Denise Grasser, în Strasbourg, în 1994. Avea doar 23 de ani când s-a îndrăgostit fulgerător de tânăra franțuzoaică, cea care avea să-i devină parteneră de viață și mama celor doi copii ai lor.

Într-un articol publicat pe blogul său, intitulat „Despre viața mea. De până acum. Let’s rock!”, Daniel Funeriu a abordat și capitolul „Viața privată”, unde a ales să scrie doar câteva cuvinte, păstrând discreția care îl caracterizează. „Sunt căsătorit cu Sandra Funeriu, pe care am întâlnit-o la o serată în Strasbourg în 1994 și avem doi copii”. Daniel Funeriu a fugit din România comunistă în 1988, profitând de o excursie câștigată la Balcaniada de Chimie de la Sofia. Ajuns în Franța, a ales să nu se mai întoarcă și s-a stabilit la Strasbourg. Acolo a urmat liceul, iar în doar câteva luni a obținut locul al II-lea la Olimpiada Națională de Chimie din Franța.

sursa: .bzi.ro

Tags:

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!