Biroul Electoral Central a respins sâmbătă, 15 martie, candidatura Dianei Șoșoacă, președinta SOS România, la alegerile prezidențiale de pe 4 mai, informează Știripesurse.
Decizia fost luată cu o majoritate de 10 voturi. Trei membri BEC au votat pentru admiterea candidaturii.
Diana Șoșoacă solicitase vineri să participe la ședința BEC de azi, însă cererea i-a fost respinsă.
Este a doua oară când BEC respinge candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale.