Cagula jos: demascarea lui Bogdan Peșchir, legală sau abuzivă? Cosmin Andreica, Europol: ”Să nu transformăm poliția în stabor”. Ce spun specialiștii

8Bogdan Peșchir, arestat preventiv.Bogpr.jpg

Bogdan Peșchir, presupusul finanțator al lui Călin Georgescu, și-a pierdut aura de mister după ce a fost legitimat în fața presei. La intrarea în IGPR, ”regele TikTok-ului” a fost pus să-și dea jos cagula, ochelarii de soare, iar un polițist i-a pus pașaportul lângă cap, în timp ce reprezentanții presei filmau și făceau fotografii. După acest incident, avocații lui Bogdan Peșchir au anunțat că vor face plângere penală.

IGPR spune că Bogdan Peșchir trebuia verificat înainte de intrarea în sediul poliției

Vineri, 21 martie, Peșchir a fost ridicat de la domiciliul din Brașov și adus la București, unde a fost condus la sediul IGPR, după care a fost prezentat instanței, care a decis reținerea lui pentru 30 de zile.Europol:

La intrarea în sediul Inspectoratului General al Poliției, un ofițer i-a cerut să-și dea jos ochelarii și cagula cu care venise, după care a fluturat un pașaport prin fața camerelor, pentru a-l identifica pe suspect. ”Cu totul, nu așa, te rog să te legitimezi, să fiu sigur că ești tu. Dă-și jos și șapca, dă-ți jos și ochelarii. Și gulerul jos… în regulă”, i-a spus comisarul-șef Răzvan Marinică, în fața jurnaliștilor.
Justificarea acestui tip inedit de legitimare a unui suspect a venit din partea chestorului Georgian Drăgan, directorul de cabinet al Inspectorului General al Poliției Române. Acesta a explicat că Bogdan Peșchir nu putea fi lăsat să intre în sediul IGPR fără să fie legitimat înainte.
”Aș dori să precizez că în cadrul percheziției din județul Brașov, persoana a fost adusă în București de un echipaj al Serviciului pentru Acțiuni Speciale iar la sediul IGPR din Ștefan cel Mare. Conform procedurilor, așa cum se întâmplă în toate unitățile de poliție, toate persoanele care intră trebuie verificate, trebuie prezentat un act de identitate care conține poza și CNP-ul persoanei pentru a fi verificată identitatea persoanei”, a declarat Georgian Drăgan la Realitatea TV.Sursa: fanatik.ro

Tags:

Categories:

Știrile Zilei

Articole corelate

Related Posts

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!