Augustin Zegrean, după decizia CA Ploiești: Nu se mai pot organiza alegerile prezidențiale, dacă nu este anulată

Augustin Zegrean, după decizia CA Ploiești.jpg

Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat pentru News.ro, întrebat ce se va întâmpla acum, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, care anulează decizia din 6 decembrie 2024 a CCR privind anularea întregului proces

electoral de la vremea respectivă, că „în acest moment nu se mai fac alegeri”, în condiţiile în care „hotărârea aceasta există”. Zegrean afirmă că dacă judecătorul de la Ploieşti motivează rapid sentinţa şi cineva o atacă rapid, atunci se pot organiza alegerile prezidenţiale din luna mai.

Zegrean mai spune că atâta vreme cât sentinţa instanţei de la Ploieşti nu va fi anulată în instanţă, nu pot fi organizate alegerile din luna mai.

Tags:

Categories:

Breaking News

Articole corelate

Related Posts

AUR (940) Banu-Muscel John-Ion (1) Banu Muscel (5) BEC (89) cna (25) Consiliului Național al Audiovizualului (1) Crin Antonescu (707) Cristian Terheș (1) Călin Georgescu (190) Daniel Funeriu (20) Dan Puric (2) despre (877) dezechilibru (2) după (2) Elena-Valerica Lasconi (3) Elena Lasconi (517) Emanuel Ungureanu (8) Emmanuel Macron. (2) G4 Media (12) George Simion (1093) Ion Cristoiu (101) John Banu-Muscel (3) John Ion Banu Muscel (3) Kirill Dmitriev (2) Klaus Iohannis (275) Lavinia Șandru (22) Lia Olguța Vasilescu (3) Marcel Ciolacu (130) Marco Rubio (24) Marius Tucă (1) Nicușor (1207) Nicușor-Daniel Dan (3) Nicușor Dan (1187) Nicușor Dan nu a făcut nimic 4 ani pentru bucureșteni (1) Olguţa Vasilescu (2) Petru-Daniel Funeriu (1) PNL (200) Popescu Constantin (1) Popescu Sebastian (2) Popescu Sebastian-Constantin (1) pro-Franța (3) pro-Ucraina (3) PSD (285) Richard Grenel (1) satelit (7) Serghei Lavrov (10) Silviu Predoiu (10) Sondaj Avangarde: Călin Georgescu (1) studiu (13) Tate (290) Terheș Cristian-Vasile (2) Terheș Vasile (1) Tom Bateman (2) Traian Băsescu (44) UDMR (94) USA (13) USR (651) VICTOR-VIOREL PONTA (1) victorie (64) Victor Ponta (250)

Caută…


online


Sondaje

Cu cine votezi la Președinție ?

  • 1. GEORGE-NICOLAE SIMION (54%, 7 Votes)
  • 11. NICUŞOR-DANIEL DAN (15%, 2 Votes)
  • 2. GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU (15%, 2 Votes)
  • 3. ELENA -VALERICA LASCONI (8%, 1 Votes)
  • 8. SILVIU PREDOIU (8%, 1 Votes)
  • 4. CRISTIAN-VASILE TERHEŞ (0%, 0 Votes)
  • 5. MARCELA-LAVINIA ŞANDRU (0%, 0 Votes)
  • 7. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU (0%, 0 Votes)
  • 9. JOHN-ION BANU-MUSCEL (0%, 0 Votes)
  • 10. PETRU- DANIEL FUNERIU (0%, 0 Votes)
  • 6. VICTOR -VIOREL PONTA (0%, 0 Votes)

Total Voters: 13

Loading ... Loading …
www.prezidentiale.online Don`t copy text!