Ambasada Ucrainei la București a reacționat ferm după ce Diana Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, i-a trimis o scrisoare președintelui rus Vladimir Putin, în care susține că teritoriile românești aflate sub control ucrainean, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, ar trebui recuperate. Ambasada Ucrainei a condamnat „categoric” aceste afirmații, subliniind că orice declarație care pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a Ucrainei este inacceptabilă și contravine normelor internaționale, Cartei ONU și valorilor democratice fundamentale.
Într-o declarație oficială, ambasada a subliniat: „Considerăm categoric inacceptabile și condamnăm ferm declarațiile sau acțiunile care încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, contravin normelor internaționale, Cartei ONU și valorilor democratice fundamentale.” De asemenea, ambasada a subliniat că este „șocant” faptul că Diana Șoșoacă, în contextul războiului neprovocat dus de Rusia în Ucraina, colaborează cu un regim care „a provocat moarte, atrocități și distrugeri pe teritoriul Ucrainei în fiecare zi.”Sursa: Ziare.com