Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Au trecut doi ani și o lună de când am încercat să aflăm pe căi normale un răspuns firesc de la Ministerul de Externe al României la o întrebare foarte fierbinte la ora aceea: cine a dat aprobarea din partea română pentru dragarea ilegală de către Ucraina, până la adâncimi de 9 metri, a Canalului Bâstroe din Rezervația Deltei Dunării și tranzitarea acestuia de către nave de mare tonaj.
Operațiunea, efectuată în secret față de opinia publică românească, încălca numeroase tratate internaționale care țin de prezervarea Biosferei naturale Delta Dunării și atenta totodată la securitatea națională a României.
Practic, cei care au dat această aprobare – respectiv chiar responsabilii MAE – au făcut-o fără nici o acoperire legală, sfidând legislația națională și internațională. Actul în sine, ascuns ministerelor de resort din cadrul Guvernului României – respectiv al Transporturilor și Mediului – se înscrie și la posibilă culpă de trădare națională.
După doi ani de procese, în urma refuzului MAE de a răspunde la cererile noastre punctuale, în interesul opiniei publice, după ce am câștigat și la fond, unde ni s-a dat dreptate indubitabil, și după ce, sfidând libertatea presei și normele democratice, angajații MAE au contestat decizia primei instanțe, am primit o sentință definitivă și executorie: MAE e obligat să răspundă.Citest tot articolul: activenews.ro