Mircea Toma, despre care ați auzit, despre care evadintul lor spunea că Mircea Toma ne provoacă voma, este un, pot să spun că ziarist, că nu știu ce a făcut, avea ceva, o agenție activ, watch, nu știu care, și el a ajuns membru CNA din partea USR. Și
Ca membru CNA, eu cred că, așa cere bunul simt, așa cere legea, trebuie să te abții să faci comentarii politici, aprecieri, pentru că ești unul din judecătorii televiziunilor, prestației unor candidați la televiziune și…
N-ai voie nici măcar nici, nu știu, poate cu nevasta sau cu ce ai sau cu nevestul sau cu ce-o fi. Mircea Toma a dat un interviu pe unei agenții news.ro care a uluit pe mulți.
Deci am zis că toți cei care au votat partidele suveraniste sunt niște papagali, niște tâmpiți care au fost tâmpiți de Moscova. Deci jumătate din electoratul României care a votat Aur, care a votat Călin Giulieșcu sunt niște proști după acest Mircea Toma care este cel mai deștept.
Și o insultă atunci o jumătate din electorat, da? După asta a zis că, și nu mai spun, Trump e, cum să zic, un dictator, Ana Maria e o gogomană, Gabriel, băi, oameni buni. Încă o dată este membru CNA.
S-a sezizat cineva? S-au sezizat ceilalți colegi? E abuz în serviciu. S-a sezizat parchetul? S-a sezizat vreun partid în România? Nu. Deci această gravă încălcare a legea democrației a părut normal. Unul numit Ilie Bolojan a fost președinte, că tot îmi atrage atenția cineva, că de fapt nu l-a orat de acela Bihon, la Bihon, da?